Formele leasing-ului, leasing-ul financiar-resursa finaciara de finantare a societatilor comerciale

Formele leasing-ului, leasing-ul financiar-resursa finaciara de finantare a societatilor comerciale


CUPRINS


CAPITOLUL I. Unele concepte şi noţiuni privind leasing-ul 5
1.1. Formele leasing-ului ca formă de finanţare a societăţilor comerciale 5
1.2. Demersul procedurii de leasing 13
CAPITOLUL II. Formele şi serviciile de leasing 15
2.1. Principalele forme ale leasing-ului 15
2.2. Serviciile de leasing 17
CAPITOLUL III. Formalităţile şi condiţiile necesare de îndeplinit pentru derularea unui contract de leasing 20
3.1. Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească bunul care intră în procesul de leasing 20
3.2. Forma juridică concretă a leasing-ului 21
3.3. Natura juridică a leasing-ului 30
3.4. Efectele contractului de leasing 31
CAPITOLUL IV. Evidenţierea în contabilitate a fluxurilor financiare determinate de operaţiunile de leasing 34
CAPITOLUL V. Efectul benefic al leasing-ului asupra situaţiei economico-financiare a societăţilor comerciale 40
CAPITOLUL VI. Aplicaţie practică – dintr-un caz real 44
BIBLIOGRAFIE 65






CAPITOLUL I

UNELE CONCEPTE ŞI NOŢIUNI TEORETICE
PRIVIND LEASING-UL


1.1. FORMELE LEASING-ULUI CA FORMĂ DE FINANŢARE
A SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

Sistemul de finanţare prin leasing constituie în economia românească o sursă importantă de completare a activelor pentru agenţii economici pentru care investiţiile reprezintă o cerinţă esenţială în vederea dezvoltării activităţii lor. Şi cum majoritatea activităţilor din economie necesită investiţii pentru a se dezvolta, finanţările în sistem leasing vor cunoaşte o creştere constantă.
Leasing-ul s-a impus şi la noi în ţară, aşa cum a făcut-o peste tot în lume (poate mai puţin în economiile ţărilor din lumea a III-a) în primul rând prin simplitate. În condiţiile în care mediul concurenţial din ţara noastră devine tot mai aspru, viteza de reacţie a companiilor la schimbările din mediul extern este vitală. Leasing-ul, prin operativitatea sa, satisface în intervale de timp foarte scurte nevoia de fonduri pentru investiţii a agenţilor economici. De asemenea, prin leasing, agenţii economici evită procedurile complicate ale contractării de credite bancare, proceduri care presupun imobilizarea unor elemente din patrimoniul societăţii sau cel privat pentru constituirea de garanţii.
Leasingul presupune existenta a trei terţe persoane: furnizorul, societatea finanţatoare (societatea de leasing) şi utilizatorul (beneficiarul finanţării). Societatea de leasing cumpăra de la furnizor bunul solicitat de utilizator şi îl cedează acestuia din urmă pe o anumita perioadă de timp contra unor redevenţe lunare. Aceasta reprezintă în esenţă operaţiunea de finanţare prin leasing. Pentru utilizator, această operaţiune îi va aduce şi alte avantaje cum ar fi:
1. Îi permite realizarea de investiţii atunci când nu dispune de lichidităţile necesare. Şi cum investiţiile contribuie de cele mai multe ori la sporirea cifrei de afaceri, surplusul de venit obţinut poate acoperi redevenţele lunare;
2. Îi permite să-şi folosească fondurile pentru sporirea capitalului de lucru (a activelor circulante), cele care sunt aducătoare de bani;
3. Îi permite să fie în pas cu noua tehnologie prin aceea că la sfârşitul contractului de leasing poate returna bunul societăţii finanţatoare şi să închirieze altul ale cărui caracteristici tehnice sporite îi pot oferi o eficienţă mai mare în exploatare;
4. Îi permite să beneficieze de amânarea plaţii taxelor vamale până la sfârşitul contractului pentru bunurile aduse din import. Plata taxelor vamale se va face doar la 20% din valoarea bunului;
5. Îi permite să beneficieze de facilităţi fiscale. Întreaga valoare a ratei de leasing este deductibilă fiscal pentru IMM - uri.
Leasingul este de două feluri: financiar şi operaţional. Procedural, este vorba de acelaşi lucru, însă există aspecte care diferenţiază cele două tipuri de operaţii, şi anume:

În cazul leasingului financiar, bunul finanţat este evidenţiat în contabilitatea utilizatorului (beneficiarul finanţării). Utilizatorul va înregistra amortizarea aferenta mijlocului fix intrat în patrimoniu, amortizare care este deductibila din punct de vedere fiscal, potrivit legislaţiei în vigoare.
În cazul leasingului financiar, redevenţa lunară este compusa din cota parte din valoarea de intrare a mijlocului fix şi din dobânda de leasing. Dobânda de leasing este o cheltuiala deductibilă din punct de vedere fiscal pentru utilizator. În cazul leasingului operaţional, redevenţa este compusă din cota de amortizare calculată conform prevederilor legale plus un beneficiu. Pentru utilizator, întreaga redevenţă lunară este considerată cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal.
În cazul leasingului operaţional, bunul rămâne evidenţiat în contabilitatea societăţii finanţa-toare;

În leasingul financiar, bunul finanţat este evidenţiat în contabilitatea utilizatorului (beneficiarul finanţării). Utilizatorul va înregistra amortizarea aferenta mijlocului fix intrat în patrimoniu, amortizare care este deductibilă din punct de vedere fiscal, potrivit legislaţiei în vigoare.
Redevenţa lunară este compusă din cota parte din valoarea de intrare a mijlocului fix şi din dobânda de leasing. Dobânda de leasing este o cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal pentru utilizator.

ASISTENŢA SOCIALĂ ŞI PROBLEMELE ÎN MEDIUL RURAL

ASISTENŢA SOCIALĂ ŞI PROBLEMELE ÎN MEDIUL RURAL


INTRODUCERE

Asistenţa socială este o componentă esenţială a securităţii sociale reprezentată de un sistem de norme juridice prin care se pun în aplicare măsurile de protecţie şi acordare a unor prestaţii familiilor cu copii, diferitelor categorii de minori şi bătrâni, persoanelor cu handicap şi altor beneficiari, suportate, după caz, din bugetul de stat sau bugetele locale.
Protecţia socială conduce la o cultură a dependenţei, indivizii se sprijină în întregime pe ajutorul din partea statului şi nu mai depun efort propriu. Asigurarea protecţiei sociale este costisitoare, implică un aparat birocratic imens, descurajează spiritul de auto-ajutorare şi conduce la comportamente indezirabile social.
Dependenţa de stat şi de serviciile de protecţie socială oferite de acesta reprezintă „faptul că persoanele respective depind de alte persoane sau instituţii atunci când nu este necesar, dependenţa lor fiind voluntară” În acest context problema dependenţei este una de natură morală, persoana în cauză este considerată nepotrivită din punct de vedere moral.
Cercetările realizate de Dean şi Taylor-Gooby în Marea Britanie relevă faptul că atitudinea dominantă a populaţiei este favorabilă dependenţei copiilor şi bătrânilor şi defavorabilă dependenţei şomerilor şi părinţilor singuri faţă de beneficiile oferite de stat. De altfel, Alcock (1997) indică faptul că dependenţa vârstnicilor atât de resursele financiare furnizate de fondurile de asigurări, cât şi de îngrijirea oferită de anumite persoane este în mare parte indusă de politicile sociale. Acestea cresc adesea dependenţa şi neagă autonomia acestora furnizând servicii de suport inadecvate, plecând de la premisa că bătrânii nu sunt capabili să îşi poarte singuri de grijă.
Titmuss (1963) vorbeşte de existenţa mai multor cauze ale dependenţei care duc la existenţa mai multor tipuri de dependenţă. Există astfel o dependenţă naturală, în această categorie fiind inclusă dependenţa prezentă în copilărie sau la bătrâneţe. Există, de asemenea, o dependenţă produsă de incapacităţi şi boli fizice şi psihice. La acestea se adaugă dependenţa determinată de factori sociali şi culturali, care este creată de om şi care constituie sursa majoră a instabilităţii în satisfacerea nevoilor de bază. Această categorie include dependenţa produsă de şomaj, de pensionarea obligatorie, cea produsă de blocarea intrării pe piaţa muncii a tinerilor. Autorul arată că acest ultim tip de dependenţă a crescut în dimensiune şi în semnificaţie în ultimul secol.
Dependenţa faţă de instituţiile care acordă suport social a constituit un subiect fierbinte de discuţie în cadrul politicilor sociale. Criticile liberale şi conservatoare la adresa fenomenului afirmă că beneficiile sociale oferite celor aflaţi în sărăcie au efect asupra motivaţiei şi comportamentul celor care le primesc, ducând la reducerea iniţiativei personale şi la scăderea motivaţiei pentru muncă (Marsland, 1996). În această situaţie individul devine dependent de beneficiile pe care le obţine şi nu mai doreşte să îşi îmbunătăţească situaţia în care se află pentru a nu pierde ajutorul pe care îl primeşte. În plus, o perioadă prelungită de dependenţă duce la scăderea capacităţii de muncă şi de integrare profesională a individului. Alte critici se îndreaptă împotriva faptului că persoanele dependente nu caută alte soluţii de rezolvare a problemelor pe care le au, ci acceptă pasiv ceea ce le oferă sistemul de protecţie socială (Goodin, Schmidt, 1998). Sistemele de protecţie socială generoase, nu încurajează iniţiativa individuală motivaţia pentru muncă, ci creează premisele apariţiei unei „culturi a dependenţei în cadrul căreia oamenii se bizuie mai degrabă pe suportul statului decât pe propriul lor efort” (pag. 133). Astfel, cultura dependenţei are la bază valori ca lipsa de responsabilitate pentru bunăstarea personală şi lipsa de iniţiativă şi de autonomie individuală, care fac ca utilizarea beneficiilor oferite de serviciile de asistenţă socială să fie considerată o stare normală şi o soluţie pe termen lung pentru rezolvarea problemelor financiare.

CUPRINS
Introducere.................................................................................................................2
Capitolul 1: AJUTORUL SOCIAL..........................................................................4
1.1 Cadrul legislativ şi caracteristici.......................................................................4
1.2 Beneficiarii ajutorului social.............................................................................5
1.3 Condiţii de acordare şi nivelul venitului minim garantat.............................8
1.4 Stabilirea şi plata ajutorului social.................................................................10
1.5 Obligaţiile titularilor şi beneficiarilor de ajutor social.................................13
1.6 Metodologia de acordare.................................................................................15
1.7 Ajutorul social- suport pentru famile.............................................................18

Capitolul 2: ALTE CATEGORII DE AJUTOARE SOCIALE..........................20
2.1 Ajutorul pentru încalzirea locuintei...............................................................20
2.2 Ajutorul social care se acordă soţiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu.......................................................................................................................................28
2.3 Alocaţia pentru copiii nou-născuţi..................................................................30
2.4 Ajutoarele de urgenţă......................................................................................34
2.5 Ajutorul de deces..............................................................................................35
Capitolul 3: DEPENDENŢA DE ASISTENŢA SOCIALĂ
ŞI AJUTORUL SOCIAL.......................................................................................37
Capitolul 4: ASISTENŢA SOCIALĂ ŞI PROBLEMELE
ÎN MEDIUL RURAL……………………………...........................................…44

CONCLUZII………………...............................................................................….47

BIBLIOGRAFIE……..........................................................................…………..48

Pentru detalii, imi puteti scrie pe adresa de mail gostian.gostian@gmail.com. Pret 250 lei

METODE DE DOZARI NITRITOMETRICE

METODE DE DOZARI NITRITOMETRICE

INTRODUCERE

Aminele sunt compuşi organici care conţin în molecula lor grupa amino (-NH2) legată de un radical hidrocarbonat. Aminele seamănă structural cu amoniacul, cu diferenţa că unul sau mai mulţi atomi de hidrogen sunt înlocuiţi cu substituenţi precum grupe alchilice sau arilice. Nu trebuie făcută confuzie între amine şi amide. Acestea din urmă au formula chimică R-C(O)NH2, unde C(O) reprezintă o grupă carbonil. Aminele şi amidele au structuri şi deci proprietăţi diferite, deci distincţia este din punct de vedere chimic foarte importantă. Ambiguă este situaţia în care aminele în care grupa NH2 este înlocuită cu o grupă NM, unde M este un metal, ele se numesc amide.
Amine aromatice se diferenţiază de celălalte amine( alifatice şi mixte prin faptul că radicalul (sau radicalii) care se leagă de atomul de azot este unul arilAminele aromatice, precum anilina, au punctele de fierbere mai joase decât restul, datorită imposibilităţii de a crea legături de hidrogen puternice. Tot de aceea solubilitatea lor în apă este redusă, deşi se dizolvă în solvenţi organici. Aceste amine sunt toxice şi sunt foarte uşor absorbite prin piele.
Aminele prin diazotare rezultă rezultă săruri de diazoniu , care sunt foarte instabile, de aceea ele sunt supuse, imediat după obţinere, altor reacţii. Substanţele rezultate sunt folosite mai ales ca materie primă în industria medicamentelor.
În capitolul 1 voi prezenta principalii compuşii medicamentoşi cu grupare amino-aromatică.
Capitolul 2 cuprinde noţiuni generale despre nitrometrie şi indicatorii folosiţi în acest proces.
În capitolul 3, am prezentat câteva metode nitriometrice de dozare a compuşilor
medicamentoşi cu grupare amino-aromatică.
În încheiere, am prezentat câteva concluzii privind importanţa nitritometriei în industria medicamentelor.

CUPRINS


Introducere.....................................................................................................................................1
Capitolul 1: PRINCIPALII COMPUŞI MEDICAMENTOŞI
CU GRUPARE AMINO-AROMATICĂ
.........................................................................................................................................................2
1.1 Anestezina.........................................................................................................2
..
1.2 Procaina.......................................................................................................... .3
1.3 Sulfamidele......................................................................................................5
1.4 Cloramfenicolul.............................................................................................10

Capitolul 2: NITRITOMETRIA................................................................................................12
2.1 Noţiuni generale..............................................................................................12
2.2 Indicatorii nitritometrici..................................................................................13
Capitolul 3: METODE DE DOZARI NITRITOMETRICE...................................................24
3.1 Preparea şi titrarea soluţiei de NaNO2 10-1 N.................................................24

3.2 Dozarea acidului p-amonobenzoic (PAB)…………………...................……24
3.3 Dozarea anestezinei……………………………………….............................25
3.4 Dozarea sulfacetamidei……………………………....................................…26
3.5 Dozarea diafenilsulfonei..................................................................................26
3.6 Dozarea cloramfenicolului...............................................................................27


CONCLUZII………………...................................................................................................….29

Pentru detalii, trimite-ti un mail la gostian.gostian@gmail.com

Tehnici de vanzare folosite in vanzarea produselor

Tehnici de vanzare folosite in vanzarea produselor

INTRODUCERE

Multă vreme comerţul a fost considerat o artă bazată pe anumite calităţi personale: contactul uman, arta de convingere şi de negociere, amabilitatea combinată cu fermitate.
Orice firmă are ca scop satisfacerea anumitor nevoi prin vânzarea de produse sau servicii. Acest rezultat este obţinut pe parcursul unui proces de schimburi între firmă şi pieţele sale. Stăpânirea unui astfel de proces implică adoptarea unor strategii şi metode al căror fundament poate fi găsit în conceptul de marketing.
Consumatorii sunt cei care cumpără produsele/serviciile pentru ei înşişi sau pentru familia lor cu scopul de a-şi satisface nevoi fiziologice, sociale sau spirituale.
Prin lucrarea de faţă doresc să arăt importanţa marketingului (şi în special importanţa merchandisingului) în dezvoltarea firmelor. Până în prezent firmele au folosit, ca mijloc de comunicare cu clienţii, publicitatea în ziare, la televiziune, prin poştă, reviste, ziare sau panouri publicitare. Noua tendinţă de promovare a produselor este mercantizarea (merchandising-ul) şi – în cazul produselor alimentare – degustările.
Merchandisingul are mai multe elemente definitorii cum ar fi :
• Planificarea activităţii magazinului – pentru obţinerea satisfacţiei din partea clientelei
• Orientarea către clientelă – punctul de plecare pentu activitatea oricărui magazin este clientela; organizarea interioară trebuie făcută prin „ochii” clientului
• Conceperea magazinului ca un sistem – o acţiune asupra unui singur element al sistemului se repercutează asupra asamblului de elemente.

Cuprins

CUPRINS


INTRODUCERE 8

CAPITOLUL 1. POLITICA DE PRODUS 11

1.1. Conceptul de produs 11

1.2. Niveluri de produs 12

1.3. Clasificările produselor 15

1.3.1. Produsele de consum 15

1.3.2. Produsele industriale 15

1.4. Organizaţii, persoane, locuri şi idei 16

1.5. Deciziile individuale legate de produs 17

1.5.1. Atributele produsului 17

1.5.2. Stabilirea mărcii 18

1.5.3. Ambalarea produsului 20

1.6. Deciziile privind linia de produse 21

1.7. Decizii privind gama de produse 22

1.8. Caracteristicile serviciilor 22

CAPITOLUL 2. DEZVOLTAREA NOULUI PRODUS ŞI STRATEGIILE CICLULUI DE VIAŢĂ AL PRODUSULUI 25

2.1. Strategia dezvoltării de noi produse 25

2.2. Etapele în procesul creării produselor noi 30

2.2.1. Crearea ideii de noi produse 30
2.2.2. Selectarea ideilor 30

2.2.3. Dezvoltarea şi testarea conceptului 31

2.2.4. Dezvoltarea strategiei de marketing 31

2.2.5. Analiza afacerii 31

2.2.6. Dezvoltarea produsului 32

2.2.7. Testul de marketing (testul de piaţă) 32

2.2.8. Comercializarea produselor 33

2.3. Strategii ale ciclului de viaţă al produsului 33

CAPITOLUL 3. STABILIREA PREŢURILOR PRODUSELOR 35

3.1. Metode generale de stabilire a preţului 35

3.2. Strategii de stabilire a preţului pentru produse noi 35

3.3. Strategii de stabilire a preţului pentru gama de produse 36

3.4. Strategii de ajustare a preţului 36

CAPITOLUL 4. COMUNICAŢIILE INTEGRATE DE MARKETING: PUBLICITATEA, PROMOVAREA VÂNZĂRILOR ŞI RELAŢIILE PUBLICE 37

4.1. Mix-ul comunicării de marketing 37

4.2. Procesul de comunicare 40

4.3. Publicitatea 41

4.3.1. Stabilirea obiectivelor publicităţii. 44

4.3.2. Stabilirea bugetului pentru publicitate 45

4.3.3. Dezvoltarea strategiilor de publicitate 45

4.3.4. Evaluarea publicităţii 46

4.4. Promovarea vânzărilor 47

4.5. Relaţiile publice 51

CAPITOLUL 5. VÂNZAREA PERSONALĂ ŞI MARKETINGUL DIRECT 53

5.1. Vânzarea prin eforturi personale 53

5.2. Managementul forţei de vânzare 54

5.3. Marketingul relaţiilor 58

5.4. Marketingul direct 58

5.5. Bazele de clienţi şi marketingul direct 59

5.6. Forme de marketing direct 59

CAPITOLUL 6. STUDIU DE CAZ - X MERCHANDISING 61

6.1 Despre merchandising 61

6.2 Concepte, evoluţie şi tipologii 63

6.3 Locul merchandisingului în marketing 67

6.4. Decizia de cumpărare 68

6.5 Instrumente/materiale promoţionale folosite în merchandising 72

6.6 Prezentarea produselor la raft 73

6.7 X MERCANDISING 79

6.7.1 Organigrama firmei (februarie 2010) 85

6.7.2 Indicatorii financiari 86

6.7.3 Acoperire 92

6.7.4 Recomandările clienţilor 93

6.7.5 Fişa postului - mercantizor 96

CAPITOLUL 8. CONCLUZII – Merchandisingul în contextul crizei economice 101

GLOSAR DE TERMENI 108

BIBLIOGRAFIE 113

Pentru detalii, mail la gostian.gostian@gmai.com

Dezvoltarea carierei funcţionarului public în perspectiva dezvoltării durabile a resurselor umane din administraţia publică în cadrul CJ

Dezvoltarea carierei funcţionarului public în perspectiva dezvoltării durabile a resurselor umane din administraţia publică în cadrul CJ

Introducere

1.1 CONCEPTUL DE FUNCŢIONAR PUBLIC

Administraţia publică pentru a-şi realiza sarcinile ce-i revin înfiinţează o diversitate de servicii, de legiferare, de soluţionare, cu putere de adevăr legal, a conflictelor juridice care apar în societate şi de realizare a atribuţiilor puterii executive.

Aceste organisme sunt încadrate cu personal de o anumită pregatire de specialitate iar baza lor materială este asigurată de către stat, judeţ sau comună.

Pentru ca serviciile publice să-şi realizeze sarcinile pentru care au fost organizate este necesar ca funcţiile publice - ca grupări de atribuţii, competenţe şi responsabilităţi - să fie ocupate de persoane fizice cu o pregătire de specialitate, care să realizeze, în practică, sarcinile serviciilor publice cum sunt ele grupate în funcţii publice şi cum au fost dotate la înfiinţarea lor. Persoanele fizice care ocupă, în condiţiile legii, funcţiile publice din cadrul serviciilor publice se numesc funcţionari publici.

Funcţionarul public este acea persoană fizică care, prin respectarea condiţiilor cerute de lege, a fost investită prin numire sau alegere, într-o funcţie publică pentru a desfăşura, contra unui salariu, o activitate continuă.

De la aceasta regulă fac excepţie persoanele fizice care alcătuiesc organele reprezentative ale statului (cele două Camere ale Parlamentului), ale judeţului (consiliile judeţene) şi ale comunelor (consiliile locale), care nu au calitatea de funcţionari publici pentru că, în primul rând, ei sunt reprezentanţii ţării, judeţului sau comunei şi în al doilea rând, prin activitatea limitată în timp, nepermanentă(de regula 4 ani) pe care o desfăşoară, prin modul de lucru (numai în sesiuni), dar şi prin alte caracteristici, ei se deosebesc de funcţionarii publici.

Faţă de definiţie şi de excepţia de la ea, sunt funcţionari publici persoanele fizice care au numai cetaţenia româna şi domiciliul în ţară şi care deţin, în condiţiile legii, o funcţie publică într-un serviciu public al statului, judeţului sau comunei.

Noţiunea de funcţionar public a fost definită, pentru prima dată în legislaţia românească, în Legea pentru Statutul funcţionarilor publici din 19 iunie 1923 - unul dintre primele statute ale funcţionarilor publici din Europa - care prevedea: „ Sunt funcţionari publici cetaţenii români, fără deosebire de sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent (civil şi ecleziastic) la stat, judeţ, comuna sau la instituţiile al caror buget este supus aprobării Parlamentului, Guvernului sau consiliilor judeţene şi c P. Negulescu dând o alta definiţIe notiunii de funcţionar public, arată că: „ funcţionarii publici sunt acei cetăţeni care, fiind numiţi de autoritatea competentă şi investiţi legal cu atributele funcţiilor lor, prestează în mod permanent o anumită activitate, ce nu este exclusiv manuală, în scop de a face să functioneze un serviciu public în schimbul unui salariu plătit periodic".

În acelaşi sens A. Teodorescu susţinea că: „ funcţionarul public este persoana care, în schimbul unei remuneraţii, îndeplineşte sau colaborează în mod permanent la îndeplinirea unui serviciu public depinzând de autoritatea administrativă a statului, judeţelor sau comunelor".

Înainte de 1989, în literatura de specialitate, A.Iorgovan definea noţiune de funcţionar de stat ca fiind: „ persoana fizică care este investită în mod legal, prin actul de voinţă unilaterală a unui organ de stat, cu sarcina îndeplinirii pe un timp limitat sau nedeterminat a unei funcţii de stat, în vederea realizării competenţei organului din structura careia face parte funcţia respectivă".

Fiecare din aceste definiţii are meritele şi neajunsurile ei. Dar, pornind de la constanta că persoana fizică ce ocupă, în condiţiile legii, o funcţie publică, este funcţionar public şi de la prevederile constituţionale se pot desprinde caracteristici definitorii:

- toate serviciile publice sunt dotate, încă de la înfiinţare cu grupări de sarcini, competente şi responsabilităţi stabilite potrivit legii pentru realizarea scopului pentru care au fost create;

- persoanele care ocupă funcţiile publice trebuie să fie cetăţeni români şi să aiba domiciliul în ţară. Alte legi mai cer şi alte condiţii, cum ar fi cele cu privire la vârsta, situatii, s.a.;

- pentru a putea fi numit funcţionar public este necesar ca persoana respectiva să aiba vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi, daca legea specială nu cere o alta vârsta;

- unele acte normative cer ca persoana fizică ce urmează să devina funcţionar public să posede anumite studii: superioare, liceale sau generale, iar altele cer o anumită pregatire de specialitate cum ar fi: de jurist, economist, medic, inginer s.a.;

- investirea într-o funcţie publică se face pe baza de concurs ori ca urmare a alegerii;

- persoana fizică ce ocupă o funcţie publică trebuie să desfăşoare o activitate continuă şi permanentă, cu respectarea programului de lucru al serviciului respectiv;

- pentru activitatea depusă, funcţionarul public are dreptul la un salariu, stabilit potrivit legii, pentru a se întreţine pe el şi familia lui;

- pe durata ocupării funcţiei publice, persoana fizică are anumite drepturi şi obligaţii;

- cu excepţia funcţionarilor publici care, potrivit legii, sunt inamovibili, toti se bucură de stabilitate;

Cuprins

Cap.1.Managementul resurselor umane în administraţia publica........................................................pag.1

1.1 Conceptul de funcţionar public ……………………………………............................................pag.1

1.2 Formarea resurselor umane în administraţia publică.........................................................pag.3

1.3 Selecţia şi numirea în funcţie a funcţionarilor publici........................................................pag.5

1.4 Cariera funcţionarilor publici …………………………………..………………………..pag.6

1.5 Modificarea şi încetarea raporturilor de muncă în administraţia publică………………………………………………………………………………………………pag. 9

Cap.2. Consiliul judetean Mureş- Prezentare generală…………………...................................pag.11

2.1 Funcţionarea Consiliului Judeţului Mureş.....................................................................pag.11

2.2 Atribuţiile Consiliului Judeţului Mureş.........................................................................pag.15

2.3 Instituţiile, regiile autonome şi societătile comerciale aflate

sub autoritatea Consiliului Judeţean Mureş......................................................................................pag.17

2.4 Serviciul de resurse umane………………….....…………………………………….pag. 18

Cap.3. Dezvotarea resurselor umane în cadrulConsiliului Judeţean Mureş……........................pag. 21

3.1 Cariera funcţionarului public şi managementul acesteia .............................................pag. 21

3.2 Chestionar privind managementul carierei funţionarilor publici în cadrul Consiliului Judeţean Mureş:.........................................................................................................................pag. 41

3.3 Cariera personalului contractual....................................................................................pag. 50

3.4 Chestionar privind cariera personalului contractual în cadrul

Consiliului Judeţean Mureş:...........................................................................................................pag. 54

3.5. Obligaţiile salariaţilor Consiliului Judeţean Mu....................pag. 64

Cap.4. Concluzii..............................................................................................................................pag. 68

Bibliografie......................................................................................................................................pag. 71

Pentru detalii, trimite-mi un mail la gostian.gostian@gmail.com